Solitudine tărzie…

Unic prin simpla sa prezenţă şi caracterizat prin putere de individualizare, o etapă a vieţii se desfăşoară sub ochii lui, nefiind in postura de a zice sau de a face nimic, pentru că, aşadar, timpul se scurge iar ceasul indică ora următoare.

De ce să fiu eu? De ce să îndur eu frigurile singurătăţii şi să fiu privat de puterea de a iubi şi de a fi iubit. Ce rost are să stau în tăcere şi să aştept ca o minune să se întample pentru ca eu, un simplu muritor, să beneficiez  de sentimente calde, de o privire rugătoare şi de nişte braţe iubitoare care să mă aştepte, care să dorească să ma vadă şi să fie nerabătoare la o nouă întâlnire.

Acum, în aşteptarea ce nu-ţi dă pace şi îţi ocupă ceasurile de turmentare, un singur gănd îţi răsare în minte:

,,Solitudine tărzie…”