10
Natura de aproape: Urul Brun
Un urs ce pentru români are caracter excelenţă românesc, ursul arctos, numit şi ursul brun este răspândit în întreaga regune holarctică. Prezent atât în folclor cât şi în tradiţiile româneşti încă din cele mai vechi timpuri, ursul este amintit de Mircea Eliade ca totem al unora dintre călugării luptători daci, devenind o figură legendară faţă de care oamenii au teamă dar totodată admiraţie şi respect.
Fiind un animal foarte puternic, aparţinând familiei Urside, ursul brun râmânesc poate atinge până la 2.5 metri la maturitate, o înălţime de aproximativ 1.5 m şi o greutate maximă de 600 kg.
Denumirea ştiinţifică, cea în uz la ora actuală este ,,Ursus Arctos Arctos, Linne, 1785”. Acesta este un animal plantigrad, cu ghiare care nu sunt retractile, acestea înfingându-se în pământ în timpul mersului odată cu talpa şi degetele.
Vestit pentru blana sa deasă, acesta este cunoscut şi pentru cele două rânduri de peri, spicul şi puful. În majoritatea cazurilor culoarea de bază este brun-cafeniu, acestea poate ajunge la variaţii destul de intense, de la roşcat până la negru. Unele exemplare prezintă o serie de pete la baza gâtului ce se poat asemăna unui guler.
În România, ursul brun se află pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri des întâlnit fiind în Delta Dunării şi în Carpaţi. Din zonele de câmpie a fost exterminat, acesta periclitând agriculturile şi creşterea de vite, pescuitul extensiv sau alte activităţi rurale. Cu toate acestea, ursul găseşte cel mai prielnic adăpost din Europa ca fiind ţara noastră, deţinând la ora actuală cca.19.000 de exemplare .
Cu o dentiţie tipică de omnivor, cu canini puternici şi molari rotunjiţi, acesta îşi găseşte hrana în munţii noştrii, ajungând în unele cazuri să coboare în rândul aşezărilor omeneşti în căutarea unei surse de hrană.
Acest animal de mulţi considerat fioros mai este răspândit în America de nord (Canada, Alaska), cât şi în Rusia, unde există cea mai mare populaţie de urşi bruni din lume. În afara României, se mai găsesc efective în Scandinavia, Polonia, Cehia, Slovacia, Franţa sau Spania, aici însă numărul de urşi brun reducându-se la cateva zeci de exemplare.
Popularity: 2% [?]
5 Comentarii la “Natura de aproape: Urul Brun”
Post comment
Magazin Foto – Video
FanPage
α Alex Dima Photography
Ştiri recente
- Noi obiective pentru Sony: 24mm F2, 35mm F1.8 şi 85mm F2.8
Sony pregăteşte o relansare în industria lentilelor anunţând lansarea a peste 30 de obiective în anul curent. Pentru început aceştia au lansat pe piaţă 3 obiective luminoaste perfecte în condiţii de slabă iluminare ce prezintă o diafragmă deschisă. ● Distagon T* 24mm F2 este un obiectiv ce are semnătura Carl Zeiss Distagon şi care prezintă [...]
- Avola – Un proiect ambiţios
- Focşani Tweet Meet
- Noul obiectiv Tokina 16-28mm
- Noul model Sigma SD15
Postări recente
- Stare de spirit
- Captiv în propriul suflet
- Noi obiective pentru Sony: 24mm F2, 35mm F1.8 şi 85mm F2.8
- Fotografie de produs: Obiecte artizanale (2)
- Viziuni ilustrate
- Expresii şi momente
- Fotografie de produs: Obiecte artizanale
Blogroll
- A. Dragos Photography
- Afacere Online
- BadPisi
- Blog de WebDesign
- Blogareala cu Vrajeala
- Blogul lui Skykery
- Bogdan Cornea Blogspot
- Cosmin Mocan
- Cucurigul.ro
- Dan Voicu`s Photostream
- Easy blog
- Florentina Rafailă
- Geo Ristea
- Grim Cris
- Intuition Art
- Jocuri
- Jocuri Gratis
- KlaudiaKrueger Blogspot
- Radio Online
- Rimel
- Satu Mare
- Themes
- Vlad Negrean
Arhivă
- August 2010
- July 2010
- June 2010
- May 2010
- April 2010
- March 2010
- February 2010
- January 2010
- December 2009
- November 2009
- October 2009
- September 2009
- August 2009
- July 2009
- June 2009
De pe Twitter
- Stare de spirit - Vizionare Placuta - http://bit.ly/8YTtwq
- @_____BloodPact Ar trebui sa iti modifici numele in ,,Bancuripetwitter" :))
- @AsafteiDragos @_____BloodPact Va multumesc :)
- Sezonul 9 din scrubs schimba cu totul firul actiunii :)
Vizite
Ghid Fotografic
Parteneri









Alex Dima says:
Fotoreportaj: Natura de aproape: Urul Brun . Vizionare Placuta ! – http://bit.ly/9HJ5SO
Alexandra Cel Mare says:
RT @AlexDimaPhoto: Natura de aproape: Urul Brun . Vizionare Placuta ! – http://bit.ly/9HJ5SO (RT va rog)
Alex Dima says:
Natura de aproape: Urul Brun . Vizionare Placuta ! – http://bit.ly/9HJ5SO (RT va rog)
Moldovan Florin says:
RT @AlexDimaPhoto: Natura de aproape: Urul Brun . Vizionare Placuta ! – http://bit.ly/9HJ5SO (RT va rog)
Alex Dima Photography - Page 5 - Craiova Forum says:
[...] Natura de aproape: Ursul Brun http://alexdimaphoto.info/2010/02/na…ape-urul-brun/ ,,Un urs ce pentru români are caracter excelenţă românesc, ursul arctos, numit şi ursul brun [...]