3
2010
Locuri şi memorii – Leapşă
Deşi nu v-am obişnuit până acum cu lepşe pe acest blog, vreau să încep prin a lansa eu una. Fiind prima, vreau să fie lansată de mine, ca apoi să răspund celor cărora le sunt dator.
Cu siguranţă fiecare din voi s-a plimbat, a călătorit şi a văzut diverse locuri din lumea aceasta. Dintre toate unul din ele trebuie să fie mai deosebit, trebuie să vă fi rămas în memorie şi să vă fi lăsat amintiri plăcute.
De aici şi întrebarea mea. Ce locuri aţi vizitat şi aţi rămas impresionat de ceea ce aţi văzut?
Povestea mea – Elveția
Eu o să încep prin a descrie excursia în Trogen, Elveţia, o tabără de 2 săptămâni în care am petrecut unele din cele mai frumoase momente de până acum.
În această tabără este vorba de un proiect internaţional realizat de fundaţia Pestalozzi care are în vedere schimburile interculturale. Am început vorbind despre excursia mea, aşa că dupa o scurtă descriere generală o sa trec la aspectele particulare.
În primul rând modul de organizare internă. Satul este format din mai multe cabane dotate cu camere de 2, 3 şi 5 persoane, fiecare căbănuţă având o sală de mese. Fiecare locuitor al cabanei avea în fiecare zi un serviciu de făcut, membrii trebuind să se autogospodărească. Cei care răspundeau de mâncare trebuiau să aducă mâncarea cu un căruţ şi să o servească, cei care răspndeau de curaţenie aveau grijă ca aceasta să fie întreţinută etc.
În fiecare zi aveau loc excursii în întreaga ţară, astfel am ajuns să cunosc Elveţia şi să văd cât de frumoase pot fi toate locurile de acolo. Vederea alpilor din orice zonă te-ai uita, verdeaţa şi peisajul impresoinant pe lângă oraşele atât de curate, întreţinute şi frumoase sformează nişte amintiri greu de uitat. Aceste excursii au fost urmate de ateliere şi work-shop’uri care aveau la bază intercunoaşterea şi dezvoltarea comunicării într-o limbă străină.
În acel loc am cunoscut foarte mulţi oameni din diferite ţări, centrul organizaţiei fiind un mozaic intercultural, rasial şi etnic. Cele 2 săptămâni petrecute acolo sunt de neuitat şi mi-aş dori foarte mult să repet experienţa bucurându-mă de două ori mai mult acum când sunt conştient ce adevăratele valori de acolo.
Această leapşă merge mai departe la toţi cititorii articolului dar în special la Cristi ( Chinezu), A.Dragoş, Dan ( Spuse ), Cristi Serb ( Criserb), Moga Marius şi GrimCris
Abonează-te pe email
Zbor peste Transilvania
Best Web Image
FanPage
Recomand
Arhiva
- February 2012 (4)
- January 2012 (29)
- December 2011 (31)
- November 2011 (30)
- October 2011 (30)
- September 2011 (35)
- August 2011 (40)
- July 2011 (39)
- June 2011 (35)
- May 2011 (39)
- April 2011 (42)
- March 2011 (51)
- February 2011 (42)
- January 2011 (42)
- December 2010 (42)
- November 2010 (34)
- October 2010 (48)
- September 2010 (42)
- August 2010 (35)
- July 2010 (37)
- June 2010 (38)
- May 2010 (34)
- April 2010 (36)
- March 2010 (29)
- February 2010 (17)
- January 2010 (16)
- December 2009 (11)
- November 2009 (10)
- October 2009 (16)
- September 2009 (23)
- August 2009 (13)
- July 2009 (13)
- June 2009 (10)








[...] This post was mentioned on Twitter by Miruna Chiriac , Alex Dima. Alex Dima said: Articol nou: Locuri şi memorii – Leapşă – Vizionare Placuta – http://bit.ly/dcSUup [...]
Eu am vazut multe locuri superbe, atat in tara cat si prin alte parti, da’ as vrea sa aman leapsa vreo 3 saptamani, dupa ce ma intorc din Antalya, Kemer. Ma gandesc ca voi avea ce sa povestesc.
[Raspunde]
admin Reply:
June 3rd, 2010 at 10:42 pm
Cum crezi ca iti este tie mai bine, insa sa nu uiti de ea:)
[Raspunde]
[...] primit o leapsa interesanta de la Alex (stiu, mai am una in stand-by, scuza-ma Corina) in care ar trebui sa va povestesc despre [...]
[...] ales dacă mă compar cu acest imperator al travellingului
), am ales Roma, pentru a răspunde la leapşa lui Alex. Şi pentru că e un oraş superb din atât de multe puncte de vedere, dar mai ales pentru că a [...]
[...] urmă cu o săptămână am fost întrebat de Alex prin intermediul unei lepşe care loc dintre cele vizitate m-au impresionat. Am început să mă gândesc la vacanţele [...]
[...] primit acum vreo 10 zile o leapșă destul de interesantă de la Alex și, chiar dacă am întârziat puțin cu răspunsul, cred că e [...]
ce fel de activitati a-ti avut?
[Raspunde]
Alex Dima Reply:
August 17th, 2011 at 9:20 am
A fost acum ceva vreme, am avut diverse activităţi de intercunoastere şi dezvoltare personală, anumite jocuri şi excursii prin toată Elveţia.
[Raspunde]