În timpul călătoriei din Redescoperă România, în inima Dobrogei am văzut o imagine care m-a impresionat şi peste care nu am putut să trec nepăsător.
O turmă de oi condusă de un copil. Acest copil în loc să înveţe, să se joace sau să îşi facă prieteni, trebuie să muncească. Să stea zile întregi cu oile pe dealuri, departe de civilizaţie, pentru că aşa vrea tatăl lui. După ce a primit de la noi nişte tricouri, s-a dus fericit să i le arate tatălui său şi acesta, nepăsător, l-a pus să conducă mai departe oile.
Făcând aceste fotografii mi-au venit în minte versurile lui Păunescu din poezia Leagăn pentru toată copilăria.
Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.
Din păcate, acest copil ştie ce înseamnă munca şi pentru pâinea din care muşcă astăzi munceşte…
Frumos, îmi aduce aminte de Niculaie Moromete.
Pardon, Niculae.
De ce crezi tu Alexe ca-i trist? eu mai degraba-l consider norocos.
Pentru ca acel copil trebuie sa isi piarda copilaria cu oile in timp ce putea sa mearga la scoala.
Lol, mai bine sa isi strice copilaria pe bancile scolii… Daca tot era si el in vacanta! Ce ochi fantastic pentru dramatism avem noi, romanii, si ce dar de a recunoaste clisee acolo unde poate nu sunt… Copilul ala mananca lapte si branza, e liber si se bucura de natura, Alex. Pozele tale au in spate o poveste, dar eu una nu cred ca e o poveste trista.