Într-un întreg de gheaţă o pată de culoare se zbate pentru a depăşi limitele ce i s-au impus, încercând să răzbească, să-şi valorifice existenţa şi să completeze cercul de idei format în jurul său. Prezenţa sa indicând complexe idealuri şi forţă demnă de admirat, creaţia si-a depăşit propriile limite, ajungând la nivele de adaptare faţă de mediul inconjurător.

Reuşind a depăşi puterea iernii şi de a se acomoda alături de restul vieţuitoarelor într-un ţinut îngheţat, lipsit de hrană şi de soare, complet captivat de noutatea propriului mediu,  găseşte forţă să treacă mai departe, să demonstreze că se poate, ca trebuie. Ţinând cont că trăieşte în condiţii extreme, simplu act de a supravieţui este un efort continuu şi neîncetat.

Popularity: 1% [?]

Guguştiucul, numit regional şi porumbel turcesc,  este o pasăre sedentară din familia Columbidae ce se aseamană cu porumbelul sălbatic.

Penajul său este brun-cenuşiu pe spate şi pe pântece, caracteristic acestei păsări fiind dunga neagră de pe gât. Acesta are lungimea de aproximativ 28 centimetri şi provine din Asia Mică.

La inceputul secolului 20, guguştiucii au invadat întreaga Europa, ajungând până în Suedia şi Anglia, găsind o nişă ecologică liberă în care s-au putut instala. Deşi se aseamană cu porumbeii de oraş, nu se interferează cu aceştia, având obieciuri complet diferite. În timp ce o pereche de guguştiuci îşi apără teritoriul de altă pereche din aceaşi specie, porumbeii nu au un teritoriu delimitat, convieţuind cu alte păsări din specia lor.

O diferenţă între aceste două păsări diferite este locul cuibarului. Pe când guguştiucii cuibăresc în copaci, porumbeii stau în construcţii antropice precum balcoane, poduri, neexistând niciun fel de competiţie pentru locul de cuibărit sau pentru hrana care este îndestulătoare în oraşe.

Deşi îşi au cuibul în copac, aceştia stau în oraşe sau în apropierea lor pentru a evita şi pentru a fi la adăpost de alte păsări răpitoare de ouă. Cuibărind tot timpul anului, guguştiucul poate scoate între 3 şi 5 rânduri de pui între lunile martie şi noiembrie. Ouăle, ca şi la restul columbidelor, sunt clocite de ambii părinţi. Incubaţia are loc în decursul a 14-16 zile, după care puii proasăt apăruţi sunt acoperiţi de părinţ pentru 10 zile şi hrăniţi cu o secreţie generată de guşa părinţiilor.

Popularity: 2% [?]

Orice privire aruncata in departare isi are o proprie poveste. Imaginea ce se formeaza in minte, ideeile ce se succed cu conditia ca urmatoarea sa fie mai complexa si valul de idei ce capata contur in fata propriilor ochi devin clauze indispensabile ale trairii.

Sub semnul umbrelor de nesiguranta, sub puterea nelinistii sau prin ideea de singuratate cauti puterea de a continua drumul, de a incerca sa gasesti calea corecta si sa strabati traseul anevoios la care esti supus in viata. De multe ori ne uitam fara sa vedem si astfel putem omite parti esentiale ce ar putea defini calea catre un final, catre un sfarsit care, plin de incertitudine si de neliniste capata urme de cont

ur…

Popularity: 1% [?]

Cinteza face parte din familia Fringillidae şi este o pasăre migratoare. Având o talie mică, între 14-18 cm, ea este răsăândită în Romania, atât în ţinuturile joase precum Delta Dunării, precum şi în regiunile de munte, în zonele cu păşuni alpine ce ating altitudinea de 1.500 metri. În afara ţării noastre, Cinteza se găseşte în Europa, Africa de Nord şi Asia de Sud Vest.

Masculul se deosebeşte de femeie printr-un diformism sexual accentuat de culoarea cărămizie. Guşa, capul, târtiţa şi guşa sunt cenuşii, spatele fiind cafeniu. Femela are un penaj diferit, conturat cu nuanţe de cafeniu şi nuanţe de cenuşiu.

Cuibul acestor păsări este construit de femelă din rădăcini de plante, muşchi, paie şi scoarţă de copac. Ulterior, acesta este căptuşit cu pene şi, amplasat la bifurcaţia crengilor, este mascat muşchi şi licheni. Femela depune în perioada lunii aprilie în jur de 4-5 ouă de culoare verde-albăstruie cu pete roşcate, puii eclouionizând la aproximativ 13 zile. Depunerea ouălor depinde de abundenţa hranei, într-un sezon femela depunând de 2-3 ori.

În România cinteza este parţial migratoare, masculii iernând în ţară, pe când femela şi puii migrează în zona Asiei şi a Africii. Cintezele se hrănesc cu fructe de pădure, cu insecte şi larvele acestora şi cu seminţe. Primăvara, în perioada de împerechere, masculul atrage atenţia femelei prin penajul său viu colorat şi prin ciripitul gălăgios.

În concluzie, aceste păsări sunt frumos colorate şi înveselesc imaginea îngheţata din parcuri, reuşind a menţine vie atmosfera de viaţă şi pe timpul iernii, alături de mugurari, piţigoi şi cocoşari.

Popularity: 3% [?]

Mugurarul, pasăre migratoare ce face parte din familia Fringillidae este răsândit în întreaga Europa, Asia de sud-vest şi astia de este, ajungând până în Siberia sau Japonia. Aceştia se hrănesc cu seminţe sau muguri, de unde îi provine şi numele), fiind prezent în natură într-un număr destul de mare de exemplare, neviind astfel o specie periclitată de dispariţie.

Această pasăre are un gât scurt, ochi de culoare brun închis, având pe creştet o pată neagră, culoare ce apare şi pe ciocul său negru, scurt şi puternic. Picioarele sunt subţiri şi scurte iar coada şi aripile sunt de culoare neagră cu o dungă transversală albă.

Mugurarul este o pasăre de talie mică, cu lungimea corpului între 15-19 cm cu o greutate de aproximativ 26 grame. Diferenţa între sexe se observă prin prezenţa culorii brun-cenuşiu pe spate, partea dorsală a aripilor şi pe abdomen la masculi, având pieptul şi guşa de un roşu aprins. Femelele se diferenţiază de masculi prin culori mai spălăcite.

Aceste păsări se găsesc în parcuri şi păduri, fiind o pată de culoare într-un întreg.

Popularity: 2% [?]